Fericire, extaz sau nebunie?!

Ce este de fapt fericirea? Se spune ca este vorba doar despre un hormon, oxitocina. Dar tind sa cred ca este mai mult. De ce suntem fericiti atunci cand ni se satisfac poftele si atat de nefericiti atunci cand nu primim ceea ce ne dorim? Atunci este de vina cortizolul (hormonul stresului)?

Esti fericit atunci cand esti indragostit pana peste urechi, cand esti alintat de persoanele din jur, cand promovezi un examen dar, extazul atinge cote maxime si cand este vorba despre un parc de distractie, spre exemplu. Cum am defini fericirea? Dictionarul de Psihologie ne spune ca fericirea este "o stare deosebita de implinire a ceva ce s-a realizat si a provocat un succes neasteptat sau mult asteptat sau asteptat tensionat. Se manifesta ca o stare euforica incarcata de trairi intense ce nu numai ca provoaca un fel de traire recuperatorie puternica, ci si o energizare, o stare de receptivitate si toleranta, cresterea dorintei de a face ca si altii sa fie fericiti."

Numai ca fericirea este diferita de la o persoana la alta. Copii o recunosc cel mai usor si in starea ei bruta. Da-i o jucarie sau lasa-l sa se dea intr-o masinuta si e deja in rai. Problema este la un adult. Omul de rand o poate regasi in lucruri simple, pe cand "bogatasul" nu se multumeste usor. Este fericit cand consuma icre de Manciuria si bea Dom Pérignon, cand merge intr-o vacanta in safari si are un harem de persoane care ii gadila orgoliul prin vorbe frumoase (ca deh, traim in secolul ipocriziei).

Ajung sa ma intreb: este cumva fericirea - calea spre nebunie? Sau doar percepem noi lucrurile atat de diferit incat etichetam lucrurile intr-un mod mai putin conventional?