Fericire, extaz sau nebunie?!

Ce este de fapt fericirea? Se spune ca este vorba doar despre un hormon, oxitocina. Dar tind sa cred ca este mai mult. De ce suntem fericiti atunci cand ni se satisfac poftele si atat de nefericiti atunci cand nu primim ceea ce ne dorim? Atunci este de vina cortizolul (hormonul stresului)?

Esti fericit atunci cand esti indragostit pana peste urechi, cand esti alintat de persoanele din jur, cand promovezi un examen dar, extazul atinge cote maxime si cand este vorba despre un parc de distractie, spre exemplu. Cum am defini fericirea? Dictionarul de Psihologie ne spune ca fericirea este "o stare deosebita de implinire a ceva ce s-a realizat si a provocat un succes neasteptat sau mult asteptat sau asteptat tensionat. Se manifesta ca o stare euforica incarcata de trairi intense ce nu numai ca provoaca un fel de traire recuperatorie puternica, ci si o energizare, o stare de receptivitate si toleranta, cresterea dorintei de a face ca si altii sa fie fericiti."

Numai ca fericirea este diferita de la o persoana la alta. Copii o recunosc cel mai usor si in starea ei bruta. Da-i o jucarie sau lasa-l sa se dea intr-o masinuta si e deja in rai. Problema este la un adult. Omul de rand o poate regasi in lucruri simple, pe cand "bogatasul" nu se multumeste usor. Este fericit cand consuma icre de Manciuria si bea Dom Pérignon, cand merge intr-o vacanta in safari si are un harem de persoane care ii gadila orgoliul prin vorbe frumoase (ca deh, traim in secolul ipocriziei).

Ajung sa ma intreb: este cumva fericirea - calea spre nebunie? Sau doar percepem noi lucrurile atat de diferit incat etichetam lucrurile intr-un mod mai putin conventional?

Hmm sunt bucatareasa?!

Astazi am facut un cheesecake cu afine si cu ciocolata. Sa incep prin a spune ca a iesit ciocolatos? Ca e absolut delicios? Ca nu ma gandesc la cate calorii are..am destul timp maine, cand o sa trebuiasca sa fac cel putin 40 min de cardio? De fapt, nu o sa spun asta.Traiesc momentul si ma infrupt cu o portie zdravana. Pana maine mai sunt muuulte ore (hahaha, oare pe cine pacalesc eu?!).

Vreau sa mentionez doar atat: nu stiu sa gatesc. Totul a inceput cam asa. Acum vreo 3-4 saptamani mi-am dat seama ca nu stiu sa gatesc (wow ce realizare!!). Si ce folos are a sti sa gatesti? De fapt este important. Pentru a supravietui trebuie sa mancam, eventual si sanatos. Si uite asa m-am apucat sa gatesc. Am inceput usor. Mai intai am facut clatite cu Finetti si frisca. E necesar sa spun ca au fost delicioase si ca s-au mancat in aceiasi dupa amiaza, in maxim 2 ore? Hmm, nu cred ca e cazul. Am continuat cu sorbet de mango si acum am scos artileria grea: cheesecake cu ciocolata si afine.

Si dupa ce m-am chinuit vreo 2 h ca deh, trebuie sa stea la frigider..pe urma trebuia sa fie decorat cu ciocolata si irezistibilele afine (carora nu le-am rezistat si am mancat jumatate din cantitate :)) ), minunea s-a infaptuit si a fost gata.

Asta ma face cumva bucatareasa? Nu cred. In afara de retetele astea nu prea am stat in bucatarie. Imi aduc aminte ca atunci cand eram mica, imi era frica de Bau-Bau. Asa si cu bucataria. Daca apare Bau-Bau si ma papa? So go, go, go...afara din bucatarie.

Culmea e ca incepe sa devina o pasiune..am descoperit ca ma relaxeaza. Si beneficiarii acestui mic rasfat sunt, bineinteles, ai mei. Nu stiu cat o sa ma tina aceasta "relaxare" (probabil pana in sesiune :)) ) dar, trebuie sa imi exploatez cat mai mult "talentul" de bucatareasa.

Acestea fiind spune, trebuie sa mancam ca sa traim si nu sa traim pentru a manca. O seara placuta!!

De la adevar pana la minciuna este doar o bomboana de ciocolata

Un vechi proverb spunea ca "minciuna se afunda ca plumbul si iese ca frunza". Nu stiu cat adevar cuprinde dar este bine sa-l luam in seama atunci cand vrem sa "omitem" sau sa "decoram" putin un fapt.

Nu stiu de ce nu se mai pune accent pe autenticitatea intamplarilor si se prefera zvonurile sau practicarea "telefonului fara fir". Care este adevaratul motiv al acestor persoane? Oare se simt mai "cool" sau o fac doar pentru ca au uitat cum e sa fii un om just?

Cat de corect este sa ne mintim persoanele dragi noua ca noi mergem in locul X doar pentru a ajuta nu stiu ce prieten cand, de fapt, noi vrem doar mai multa distractie? Sau sa ramanem intr-o relatie doar pentru ca ne este frica de singuratate (o sa revin asupra acestui subiect), astfel continuand sa spunem "te iubesc" cu acelasi zambet fals? Sau sa ne mintim cei mai buni prieteni doar pentru a sta cu iubitul/iubita pe care o/il cunoastem de doar 2 saptamani?

Adevarul doare, stiu. Dar, il prefer in detrimentul minciunii. Nu vreau sa am o prietena care sa ma minta (btw exista prietenia adevarata sau e doar SF?). Nu vreau o familie care sa denatureze adevarul pentru nu stiu ce motiv. Nu vreau un iubit care sa omita sa-mi spuna adevarul (care,de altfel, e o minciuna prin omisiune) doar pentru a ma proteja (asta crezand el).

Dar nu mintim doar aceste persoane, din pacate. Ne mintim si pe noi insine. Credem ca daca "infrumusetam" situatia sau zvonul etc., o sa fie mai bine. Astfel, intr-o zi, nu o sa ne mai recunoastem. Sau deja suntem incognoscibili?!

O zi melancolica

A trecut mult timp de cand m-am indragostit pentru prima data. Uneori avem impresia ca ne indragostim doar de un om dar, tind sa cred, ca m-as putea indragosti oricand. Poate de noua mea rochita nude sau de sandalele albastre ce ma poarta pe strazile Bucurestiului vara.

Este o mare diferenta intre iubire si starea aceea minunata de indragosteala. M-am indragostit de mai multe ori dar am iubit cu adevarat doar doua persoane. Am crezut ca exista o singura iubire in viata. Viata m-a surprins! Intr-un mod placut, desigur.

A trecut mult timp de cand ultima ramasita de dragoste s-a scurs din trupul meu, din mintea mea si, totusi, astazi ma intreb: oare voi mai putea sa iubesc cu aceiasi intensitate? Sau toate momentele acelea minunate imi vor ajunge pentru toata viata?

Uneori imi place sa ma gandesc ca voi ajunge o batranica fericita, cu multi nepoti, care sa aiba o biblioteca plina de carti vechi..asta alaturi de un El.

Dar oare voi fii vreodata pregatita sa trec in alta etapa a vietii? Sau poate gandesc prea mult atunci cand ar trebui sa actionez..Poate am ajuns sa analizez prea mult si sa nu imi mai doresc sa socializez intr-o lume in care se gaseste doar rautate..asa ca o sa incep prin a manca ceva dulce si sa ma uit la un nou episod din serialul meu. Viata nu e atat de gri, doar vremea de afara e de vina. Carpe diem!!